vineri, 25 noiembrie 2011

Pe curând!

Să nu credeți că acest proiect cultural se încheie aici. Ne-am simțit așa de bine împreună și am învățat atâtea de la prietenii și dascălii noștri, încât suntem hotărâți să continuăm.



Dorinţa noastră este de a continua să găzduim în cadrul galeriei atât lucrări ale copiilor din ţară, cat şi din afara ţării, precum şi evenimente dintre cele mai diferite : prezentarea unor fragmente dramatizate - poezie, teatru - în interpretarea copiilor, ori realizate cu păpuşi, marionete, figurine origami, lansarea unor volume scrise de copii, intâlniri cu scriitori, artişti, savanţi, oameni de cultură şi cu meşteşugari (ca artistul popular Ion Sima din comuna Gostinu, împreună cu care am proiectat ca următoarea sesiune Art(h)é să fie dedicată lemnului şi împletiturilor din nuiele, astfel încât copiii să se familiarizeze cu meşteşuguri vechi şi să fie puşi în situaţia de a trata artistic obiecte de strictă utilitate, ori să-şi antreneze potenţialul artistic prin redimensionarea unor elemente naturale - crengi, buşten scorburoşi, trunchiuri căzute).

Așadar vă invităm cu drag să ne urmăriți cu atenție și pe mai departe !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu